Încheiem seria prezentării candidaților la funcția de vicepreședinte al Federației Române de Handbal cu Mariana Tîrcă, una din cele mai mari handbaliste ale României din toate timpurile. Alegerile sunt programate ]n 14 februaruie, iar fosta „stângace” a echipei naționale luptă pentru aceeași poziție cu Steluța Luca.
Câștigătoare de Liga Campionilor în 1996 cu Podravka Koprivnica, dar și antrenoarea care a promovat-o pe Cristina Neagu în Liga Națională, Mariana Tîrcă a surprins cu decizia de a candida la aceste alegeri. La precedenta Adunare Generală de Alegeri, golgheterul all-time a primit cele mai multe voturi pentru un post de membru în Consiliul de Administrație, poziție din care a demisionat destul de repede, după ce i s-a „arătat” că ar fi incompatibilă conform Statutului (era și antrenoare la lotul național de junioare)! Mariana Târcă este dispusă acum la un sacrificiu, să renunțe pentru moment la ceea ce iubește cel mai mult – să antreneze – în tentativa de a pune umărul la dezvoltarea handbalului feminin. Idei? Câteva pot fi descoperite în interviul care l-a acordat pentru ProSport.
De ce candidați pentru funcția de vicepreședinte la Federația Română de Handbal? Mi-a plăcut proiectul Narcisei Lecușanu, atinge problemele care pot fi dezvoltate și îmbunătățite. M-am decis să vin lângă ea, efectiv vin din „iarbă” cum se spune, am trecut prin toate etapele, începând de la copii și juniori și terminând cu Liga Națională. Am format un Centru de copii și juniori și aici este, spun eu, partea cea mai importantă și esența handbalului. Trebuie să ne uităm ce baze punem jos, să putem să ne uităm sus.
Această candidatură presupune să renunțați și la o carieră destul de lungă de antrenorat după aproape 20 de ani. Sunteți pregătită să faceți acest pas? Greu de spus, dar simt că trebuie să urmăresc și viitorul handbalului, să ne uităm puțin și la ce se întâmplă, sunt multe lucruri de îndreptat. Este într-adevăr cariera mea de antrenor, dar la fel de bine știu de ce probleme m-am lovit pe parcursul acestei perioade la toate nivelele. Cred că pot să ajut mult în sensul acesta. Putem să-i declarăm eroi pe antrenorii români de la copii și juniori, pentru că handbalul feminin încă se menține la un nivel înalt.
Puteți să identificați acum o problemă de care v-ați lovit pe parcursul activității de antrenor? Și dacă ar exista o rezolvare… În primul rând, trebuie să facem ceva pentru Cluburile Sportive Școlare și Liceele cu Program Sportiv, chiar să venim în sprijinul cluburilor private. Ele abia există de azi pe mâine, trebuie să găsim soluții să le sprijinim să se dezvolte. De aici plecăm, trebuie să mărim numărul de copii care practică handbalul, să avem o posibilitate mai largă de selecție, să ne ajutăm antrenorii, atât pentru perfecționare, dar să găsim soluții și pentru a fi mai bine stimulați, mai bine remunerați. Pentru că sunt probleme destul de serioase și aici. O parte din taxa de formare și creștere a unui copil trebuie să se regăsească într-un fel și la antrenorii care muncesc. Sunt multe metode, este adevărat, trebuie să ne luptăm, însă numai așa vom reuși să punem o bază mai solidă. Apoi avem problema Centrelor Naționale. Avem opt euro-regiuni, dacă am avea opt Centre euro-regionale cu grupe pe fiecare categorie de vârstă, vă dați seama câți antrenori ar fi implicați în creșterea și formarea acestor sportivi? După aceea, nu doar că ar fi implicați, dar ar fi ideal să lucrăm și după o strategie unitară.
Dar credeți că se pot face opt Centre, în condițiile în care ne-am chinuit să punem pe picioare abia două în 15 ani? Este adevărat, dar această problemă putem să o rezolvăm dacă ajungem la un consens cu cluburile mari. Centrele să fie formate în orașe cu cluburi de Ligă Națională, astfel încât junioarele să aibă și modele. Apoi, echipele respective să poată să-și aleagă din jucătoarele din zona respectivă. Mă uit cu regret, avem vârfuri care au făcut pasul către Liga Națională, dar din păcate nu joacă, iar acest lucru este o etapă esențiale în formarea lor ca jucătoare de mare valoare. Dacă ele nu joacă, evident că vor fi în mare regres, se și vede la generația 98-99. Aici este un exemplu clar chiar fiica mea, aflată într-un regres față de ce a fost.
Care ar fi motivele? Nu i s-a dat încredere. Nu pot să intru în politica gândită de club, dar în momentul în care și-au dorit jucătoare tinere, trebuie să se gândească și ce fac pentru ele, le dai drumul, nu le dai drumul. Mai ales că sunt jucătoare talentate. Dacă nu, să le lase să plece la alte cluburi, unde au posibilitatea să joace. Oricum, una s-a discutat și alta s-a întâmplat până acum, nu numai cu Sorina, ci și cu celelalte fete din generația ei. Dacă ne uităm prin țară, ele prind foarte puține minute de joc, când alte colege din alte țări joacă deja în prima reprezentativă sau sunt la echipe de primă ligă, li se dă posibilitatea să intre inclusiv în Liga Campionilor. Atunci despre ce vorbim?
Avem exemplul Nocandy de la Metz care joacă în Liga Campionilor sau Orlane Kanor, care la 20 de ani a devenit campioană mondială de senioare. Le știți și la 17 ani, Nocandy v-a fost adversară, le-ați văzut și acum. Ce credeți că s-a întâmplat în 2-3 ani, astfel încât ele să devină deja certitudini? Pot să vorbesc în general de sistemul de pregătire, de strategia Franței la nivel de copii și juniori. De asta spun că trebuiesc făcute toate eforturile pentru a înființa aceste Centre Regionale, jucătoarele să evolueze duminica aici. De aici vine și o selecție, o pregătire unitară, pentru că Federația le face strategia pe etape, ce trebuie să pregătească. S-a văzut clar la generația 1998-1999, Franța a luat locul 7 la Campionatul European 2015 (n.r. România s-a clasat pe locul 4), la Campionatul Mondial 2016, locul 6, iar la Campionatul European 2017 a câștigat titlul (n.r. România s-a clasat pe locul 9). Dar și cu jucătoare într-un progres fantastic. Ce vreau să continui mai departe, vizavi de aceste Centre Regionale, de aici se face o selecție pentru echipa națională, rămân patru grupe. Iar din patru, normal, ele jucând se selecționează singure prin meciuri, prin modul cum se pregătesc. Mă gândesc că antrenorii au fișe individuale ale jucătoarelor, iar de aici se vede progresul sau stagnarea lor. Mai departe, rămân două grupe cu aproximativ 30 de jucătoare, când se termină sezonul. Cele două grupe fac pregătirea împreună, iar de acolo se face lotul pentru turneul final. Normal că având baza atât de largă de selecție, fiind monitorizată fiecare jucătoare, ai o radiografie foarte exactă și poți să faci o selecție pe criteriile normale pentru a avea și rezultate.
Ca să înțeleg bine, Franța pornește cu peste 100 de jucătoare la începutul unui sezon, în tentativa de a face selecția pentru turneul final din vara următoare, iar România cu maximum 25 de jucătoare… Da! Cam acesta este și scopul Centrelor Regionale. În același timp, trebuie să se facă și un campionat regional. N-ar mai apărea Centrele care sunt acum prin Divizia A, fără nicio motivație, nici nu promovează, nici nu retrogradează, deci nu există motivație. Noi trebuie să creștem niște campioni, nu copii care nu au o motivație. Ei acolo au campionatul lor și normal că există selecția naturală, automat implicarea copiilor este mult mai mare. Din baza asta largă de 150-200 de copii se ajunge la un lot lărgit și în final la echipa pentru un turneu final.
Apropo de Centre, sigur ați văzut și declarația lui Alexandru Dedu. Centrul de la Brașov l-a făcut pentru Sorina și pentru d-voastră… Asta m-a deranjat foarte mult pentru că dacă ne uităm puțin în cariera mea, eu cred că am contribuit la lansarea unor mari jucătoare (n.r. Cristina Neagu, Adina Meiroșu, Oana Manea, Denisa Dedu, Ada Nechita, etc). Am urmărit mereu acest lucru și voi face același lucru în continuare, atâta timp cât voi rămâne în familia handbalului. Să observ și să susțin talente, a fost mereu ideea mea. Sorina nici nu trebuia băgată în această ecuație, ea și-a făcut singură cartea de vizită, dovadă că am avut curajul să o las la clubul Corona, chiar dacă eu nu mai sunt. Îmi pare rău că a putut să scoată o asemenea frază, nu mă caracterizează.
Vi s-a mai reproșat că ați contribuit la destrămarea grupei de la Rm. Vâlcea… Nu a fost distrusă din cauza asta. Acolo erau alte probleme, nu vreau să le dezvolt eu, nu-și are rostul. Nu trebuia să se întâmple acest lucru, poate nu și-au dat seama, dar au lăsat pe drumuri inclusiv antrenori, precum Gabi Manea, care îmi este colegă, îmi este și prietenă. Sunt momente dureroase când se întâmplă așa ceva. Este un alt motiv pentru care nu aș fi făcut pasul acesta. După aceea, eu am fost pusă la masă cu omul care mi-a făcut foarte mult rău la clubul Corona, el este Emilian Cernica. Iar la discuțiile la care am fost chemată, el era la masă, deci totul aranjat. Domnul Cernica alesese până și fizioterapeuți și medicul, eu mi-am dat seama că nu am ce să caut acolo. Numai eu știu cum am jonglat și cum am încercat să-mi fac meseria la clubul Corona. Plus că era și președinte de club și director la DJS, era președinte de secție la hochei, director la Centrul acesta de Copii și Juniori. Se crede un mic Napoleon în sportul brașovean, de asta este unde este azi, fără rezultate deosebite. Nu vroiam să le fac rău copiilor, mi-am văzut de treaba mea și i-am lăsat să-și facă strategia așa cum au dorit.
Dar până să se ajungă aici, ați fost întrebată de acest Centru Național de la Brașov? Am agreat și eu ideea, chiar m-au rugat să le dau o listă lărgită cu jucătoare care sunt în atenția lotului național.
Dacă ați avea o baghetă magică, ce ați schimba mâine în handbalul românesc? Oooo, o baghetă magică… Nici nu știu cu ce să încep. În primul rând o strategie, plecând de la bază și până sus. Eu tot am vorbit de strategii de când am intrat în antrenorat, nu putem să lucrăm fără așa ceva. Gândiți-vă la următorul aspect. Este numit un antrenor la lotul de cadete, el vine cu o idee, o concepție. Treci la lotul de tineret, apare alt antrenor sau cum se schimbă la noi tehnicienii. Noul antrenor implementează altă idee de joc, altă concepție, altă tactică. Noi creștem niște copii bulversați până la urmă. În primul rând, jos trebuie să se pună accent pe partea tehnică, copiii să învețe să-și însușească foarte bine bagajul tehnic, după aceea partea tactică, bineînțeles dezvoltarea calităților motrice. Eu mă refer la esența jocului de handbal. Sunt foarte mulți copii care nu au însușite noțiunile elementare ca apărător sau atacant, iar aici cred că este nevoie de o strategie foarte clară, etapele de învățare, date teme de lucru cum procedează și în Franța și verificate dacă ele s-au pus în practică.
În final, v-aș întreba cum vedeți competiția cu Steluța Luca pentru funcția de vicepreședinte? Nu este o competiție. Nu vreau să o consider așa, nu intrăm într-o competiție aici. Am făcut acest pas venind după atâția ani de experiență din practică. Cred că pot să ajut mai mult la dezvoltarea handbalului și la o așezare mai normală a disciplinei pe trepte, dacă pot să spun așa. Și vreau să se înțeleagă foarte bine, handbalul este un sport de echipă. Dacă nu facem o echipă cu toți, nu doar cu cei aleși, nu reușim. Federația ar trebui să primească pulsul exact a ceea ce se întâmplă în țară. Idei avem toți, dar trebuie să stăm toți la masă, să ne întâlnim mai des sau să fim mult mai des alături de oamenii, antrenorii care muncesc de jos până sus. Împreună să identificăm problemele și să încercăm să le rezolvăm.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER